SARACIA PRINTRE BATRANI

In Trastevere si in cartierele de la periferie, batranii pe care i-am intalnit erau adesea singuri si in conditii de abandon.

In anii saptezeci-optezeci, adesea batranii aveau in urma lor o viata marcata de suferinte. Din povestirile lor iesea la iveala o Roma bolnava de saracie si de singuratate: era Roma expulzarii din centrul istoric, din cauza demolarilor; era Roma concentrarii in cartierele mizere ale periferiei din timpul fascismului. Pentru acesti batrani, razboiul era amintirea centrala, tragedia vietii lor. Apoi viata grea in perioada postbelica, iluziile tineretii, povestile de iubire, povestile singuratatii, vaduvia. Istoriile unor generatii care au trait pentru a raspunde nevoilor primare, care au trait experienta emigrarii pentru a gasi de lucru, care au asteptat decenii pentru a avea o casa pentru ca traiau in baraci, care nu au putut sa se ingrijeasca cum s-ar fi cuvenit, din lipsa mijloacelor materiale, care nu au cunoscut consumismul. Dar acestea nu sunt doar istoriile batranilor din Roma, ci si a foarte multor batrani din intreaga lume, care au trait in secolul XX.

In acesti batrani al carui trup era adesea bolnav, insemnat de privatiuni si de eforturi, exista o imensa dorinta de a trai. Si deopotriva se nastea pentru ei intrebarea: pentru cine si pentru ce sa traiasca? Este drama batranului care se simte "invechit" si depasit, care este lasat deoparte, adesea nerespectat si ignorat chiar de aceia care ii sunt mai apropiati.

Treizeci de ani de solidaritate cu batranii ne permit astazi sa raspundem la numeroase intrebari: "Eu pentru cine exist? Pentru cine contez?" A-i ajuta pe batrani in momentele dificile ale vietii lor a insemnat sa le redam un sens, o motiv de a trai tocmai pornind de la convingerea ca viata este intotdeauna o valoare. Aceasta a fost istoria unei apropierii care ne-a schimbat mentalitatea noua si mediului ce inconjoara batranii.